Andrei Burcă a declarat, sâmbătă seară, după tragerea la sorţi pentru Euro 2024, că grupa tricolorilor de la turneul final se poate compara cu aceea din calificări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 “Am urmărit tragerea împreună cu Florin Tănase şi cred că se poate compara cu grupa noastră de calificare. Avem Belgia favorită, dar cu care ne vom putea bate, şi după vin celelalte trei care se vor lupa pentru a se califica mai departe. Ne aşteptă meciuri dificile, dar noi trebuie să avem încredere în noi şi să continuăm acest drum bun pe care l-am început. Această calificarea a fost doar un prim pas! Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru că mergem la EURO de le locul 1 în grupă, cu cea mai bună defensivă, iar acest lucru ne obligă!”, a spus Burcă pentru frf.ro.

Radu Drăguşin a declarat că grupa de la Euro le dă speranţe mari tricolorilor. “O grupă care ne dă speranţe mari, o să mergem în Germania foarte încrezători şi doar cu gândul de a trece mai departe de faza grupelor. Este Campionatul European, sunt prezente cele mai bune echipe din Europa! Orice se poate întâmpla, iar eu am încredere că împreună o să obţinem rezultatele pe care noi ni le dorim!”

La Campionatul European din Germania, România va juca Grupa E, din care mai fac parte Belgia, Slovacia şi câştigătorea play-off-ului B (Bosnia şi Herţegovina – Ucraina / Israel – Islanda).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.