Jucătorul Constantin Budescu a declarat, joi seară, că se bucură că stadionul a fost plin la meciul FCSB cu Hapoel Beer Sheva, subliniind că echipa lui Nicolae Dică a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în primăvara europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă bucur că stadionul a fost plin, îmi place să joc astfel de meciuri, noi am luat o opţiune serioasă de calificare. Am făcut un meci bun şi toţi ne-am simţit bine. M-am simţit bine şi cu Tănase, Bizonul (n.r. - Gnohere) a intrat odihnit şi a reuşit să marcheze. Cât timp ai rezultate, totul este ok. Mai avem două jocuri şi trebuie să terminăm pe primul loc.", a declarat Budescu la Pro X.

Formaţia FCSB a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Hapoel Beer Sheva, într-un meci din etapa a treia a grupei G a Ligii Europa, în care golurile vicecampioanei României au fost marcate de Harlem Gnohere, la scurt timp după ce a intrat pe teren.

Golurile FCSB au fost înscrise de Gnohere '70, '75. Gnohere intrase pe teren în minutul 69.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.