Clubul Leicester City a anunţat, vineri, că tehnicianul Brendan Rodgers şi-a prelungit contractul, iar noul acord este valabil până în iunie 2025.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Când am decis să vin la Leicester am făcut-o pentru că eram încântat de direcţia pe care o lua clubul şi de cum puteam să pun în aplicare experienţa mea. Am venit aici cu scopul de a contribui şi de a ajuta clubul să construiască pentru viitor. A fost incredibilă susţinerea de care am beneficiat din partea conducerii clubului. Am un staf extraordinar şi un grup de jucători cu care este o bucurie să muncesc în fiecare zi. Şi le mulţumesc suporterilor pentru că ne-au primit pe mine şi pe staful meu şi au arătat că au încredere în ce facem. Vom munci în continuare împreună pentru a aduce mulţi ani succese clubului Leicester City”, a declarat Rodgers.

Brendan Rodgers este la conducerea echipei din Premier League din luna februarie. De la nunirea sa ca antrenor principal, echipa a câştigat 17 din cele 26 de meciuri disputate în Premier League.

În acest sezon, Leicester City ocupă, după 15 etape, locul doi în clasament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.