Brazilianul Carlos Henrique Ribeiro a primit cetăţenia română şi va putea evolua pentru reprezentativa de futsal a României, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 32 de ani, pivotul care în prezent este legitimat în Spania, la Cartagena, a depus vineri jurământul pentru obţinerea cetăţeniei române.

Ribeiro a ajuns pentru prima dată în România în 2005. În această perioadă, el a jucat timp de cinci sezoane în ţară, este căsătorit cu o româncă şi au un băieţel de doi ani.

„Sunt fericit că am obţinut cetăţenia română. Abia aştept să îmbrac tricoul galben şi să ajut cât mai mult echipa să ajungă acolo unde merită”, a spus Carlos Ribeiro.

„Ique”, aşa cum este strigat de coechipieri, are în palmares o Cupă a României, o Supercupă, ambele în 2010, şi un titlu, în 2017, cu Autobergamo Deva, înainte de a se transfera la Cartagena.

În reprezentativa României mai evoluează alţi trei jucători naturalizaţi: portughezul Paulo Ferreira şi brazilienii Sávio Valadares şi Felipe Oliveira. „Îi cunosc bine, sunt băieţi buni şi, mai ales, jucători de mare valoare. Împreună cu ei şi cu ceilalţi jucători sper să ne îndeplinim toate obiectivele”, a mai spus Ribeiro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.