Tehnicianul Florin Bratu a declarat, duminică seară, că la Dinamo s-a văzut lipsa de experienţă a unor jucători în meciul cu CFR Cluj, dar consideră că trebuie avută răbdare cu aceştia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că până la un moment dat am făcut un joc bun, consistent, dar s-a văzut lipsa de maturitate şi experienţă, am jucat cu tineri, contra echipei campioane şi cred şi sper ca din aceste meciuri jucătorii să acumuleze şi să fim mai exacţi. Trebuie să avem răbdare cu aceşti jucători tineri, pentru că uşor-uşor vom prinde încredere mai multă şi experienţă. Sunt bucuros per total de joc în ultimele meciuri, Dinamo a arătat spirit, a luptat până la capăt, chiar cu adversari mai bine clasaţi", a declarat Bratu la Digisport.

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii I. George Ţucudean a marcat două din cele trei goluri ale ardelenilor.

Pentru CFR Cluj au marcat Ţucudean '66, '78 şi Omrani '73, iar pentru Dinamo a înscris Popescu '61.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.