Antrenorul FC Dinamo, Florin Bratu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că speră ca jucătorii săi să aibă evoluţii bune pe tot parcursul campionatului, deoarece nu mai vrea ca echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare să joace în play-out şi în sezonul viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă aştept de la jucători să aibă o reacţie bună pe tot parcursul campionatului. Mă bazez pe caracterul, pregătirea lor şi sper să facem cât mai mulţi oameni fericiţi, în special dinamoviştii. Eu ştiu că Daniel Opriţa e antrenor la Voluntari, nu domnul Andone, care e manager general. Va fi foarte greu. Au venit mulţi jucători noi la ei, despre care nu ştim mare lucru. Toate începuturile de campionat sunt dificile, trebuie să fim pregătiţi mâine. Voluntari a pierdut cu Dinamo în sezonul trecut, tocmai de aceea cred că jucători mei vor avea ambiţia necesară să câştige. Nimeni nu mai vrea să joace în play-out şi sezonul acesta. Avem o primă pentru câştigarea campionatului, dar noi nu ne gândim la campionat. E şi normal aşa. Vom lua fiecare meci în parte şi vom vedea ce va fi. Daniel Popa s-a pregătit foarte bine, la fel ca şi colegii lui, în această perioadă, ne aşteptăm să aibă o reacţie bună mâine. El a mai înscris cu Voluntari. Sunt mulţumit de lot. Mai pot apărea modificări. Dinamo are o echipă omogenă, cu caracter, care îşi doreşte să facă performanţă", a declarat Bratu, într-o conferinţă de presă.

El i-a mulţumit lui Mirel Rădoi pentru declaraţiile făcute, după ce acesta a spus că vede Dinamo între primele echipe ale campionatului. "El a fost prezent la două meciuri din cantonamentul nostru. Se pare că a tras concluziile potrivite. Nu au fost discuţii oficiale pentru postul de selecţioner la U21. Eu am contract la Dinamo, mă simt foarte bine aici şi vreau să continui la Dinamo, să-mi duc munca la capăt”.

Şi directorul sportiv Ionel Dănciulescu crede că Dinamo nu ar trebui să aibă probleme cu FC Voluntari: "Meciul cu Voluntari este unul important pentru noi. Sunt foarte încrezător în echipă, în ceea ce a lucrat Florin cu ei. Cred că suntem favoriţi mâine şi nu am trebui să avem probleme contra Voluntariului. Fac un apel la suporteri, avem nevoie de sprijinul lor la primul meci, îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion”.

Fundaşul Sergiu Popovici a spus că vrea să demonstreze că merită să joace la Dinamo. "Sunt bucuros că am ajuns la Dinamo, vreau să demonstrez că merit să joc aici. Mâine ne aşteaptă un joc important, îmi doresc să joc şi să luăm cele trei puncte", a spus Popovici.

Mijlocaşul croat Tomislav Gomelt a afirmat că este foarte bucuros că a ajuns la Dinamo, apreciind că meciul cu FC Voluntari este foarte important, deoarece este primul al sezonului.

Meciul FC Dinamo - FC Voluntari are loc, duminică, de la ora 21.00, în prima etapă a Ligii I.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.