Algerianca Imane Khelif, campioană olimpică la box la Jocurile Olimpice din 2024, a contestat în faţa instanţei sportive noua reglementare a World Boxing care impune teste de feminitate, a anunţat, luni, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
În centrul unei polemici privind sexul său în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, sportiva algeriană contestă interdicţia de a participa la competiţii internaţionale fără a fi supusă în prealabil unui test cromozomial, precizează TAS, care nu a stabilit încă data audierii.
Mai exact, Imane Khelif solicită anularea deciziei luate la sfârşitul lunii mai de World Boxing, care a privat-o în iunie de turneul de la Eindhoven - prima competiţie supusă noii reglementări - şi doreşte să poată participa „fără test” la Campionatele Mondiale de la Liverpool, care încep joi şi se vor desfăşura până pe 14 septembrie.
Această ultimă cerere nu are aproape nicio şansă de succes, deoarece TAS precizează că a refuzat să acorde un efect de suspendare apelului sportivei, formulat pe 5 august.
„Părţile schimbă în prezent memorii scrise şi, cu acordul lor, va fi programată o audiere”, adaugă TAS, ale cărui proceduri sunt confidenţiale şi audierile aproape întotdeauna se desfăşoară cu uşile închise.
La Jocurile Olimpice de la Paris, Khelif a fost ţinta unor atacuri şi a unei campanii de dezinformare, la fel ca şi taiwaneza Lin Yu-ting, fiind prezentată ca un „bărbat care luptă cu femei”. Pugilista în vârstă de 26 de ani s-a impus în finala categoriei -66 kg.
Cererea sa va oferi prima ocazie pentru o dezbatere judiciară privind reinstaurarea în sportul mondial – de către World Boxing, dar şi în înot şi atletism – a testelor genetice destinate stabilirii sexului biologic, în vigoare la Jocurile Olimpice între 1968 şi 1996.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Printr-un test PCR, accesul la categoria feminină este condiţionat de absenţa „genei SRY”, situată pe cromozomul Y, indicator al masculinităţii, metodă lăudată pentru simplitatea sa de către promotorii săi.
Un astfel de test ar exclude sportivii transgen, precum şi o parte dintre cei care au fost întotdeauna consideraţi de sex feminin, dar care prezintă cromozomi XY, adică una dintre formele de „diferenţe de dezvoltare sexuală” (DDS) sau intersexualitate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.