Directorul sportiv al Sepsi Sfântu Gheorghe, Janos Bokor, a explicat că scandările fanilor echipei sale, "ţiganii, ţiganii", s-au referit la arbitrii partidei cu Dinamo, nu la adresa adversarilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bokor, prin telefon, a avut, marţi, o discuţie aprinsă, la Pro X, cu preşedintele Consiliului de Admnistraţei al FC Dinamo, Alexandru David, aflat în studiou, pe marginea incidentelor de la meciul de sâmbătă, din Liga I.

Oficialul clubului Sepsi i-a acuzat pe fanii dinamovişti de scandări xenofobe şi antimaghiare - "afară, afară cu ungurii din ţară!" - în timp ce David a replicat că şi suporterii echipei gazdă au scandat "ţiganii, ţiganii".

"Nu pot să vorbesc pentru că domnul David parcă este la portavoce, vorbeşte într-una, să-mi bag piciorul!", a spus la un moment dat Bokor.

"Vorbiţi foarte urât. Văd că stăpâniţi limba română, când doriţi", a comentat David.

Întrebat dacă a oficialii clubului Sepsi au provocat, prin declaraţiile făcute înainte de meci, şi dacă încearcă să-i educe pe suporterii din Sfântu Gheorghe să nu mai strige "ţiganii, ţiganii" la adresa adversarilor, Bokor a răspuns: "Să vă spun ceva. Când s-a strigat <ţiganii, ţiganii>, s-a referit la arbitraj".

"Atunci e ok, e în regulă dacă e la arbitraj, nu am ştiut", a comentat ironic David.

În final, ambii oficiali au declarat că se vor adresa Comisiei de Disciplină după acest meci.

Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Nistor, în minutul 57, dintr-un penalti acordat pentru un fault al lui Jovanovici la Zenke.

Partida a fost condusă de arbitrii Sebastian Colţescu (centru), Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe (asistenţi) şi Ionuţ Coza (rezervă).

După acest meci, clubul Sepsi a cerut măsuri în urma manifestărilor cu caracter antimaghiar şi xenofob ale fanilor FC Dinamo la adresa echipei din Sfântu Gheorghe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.