Emeric Ienei, care a încetat din viaţă miercuri, este antrenorul legendar al Stelei, cel care a condus echipa la câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986.
Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937, la Agrişu Mic, în judeţul Arad.
Deşi şi-a dorit să devină avocat, el a ajuns fotbalist şi ca jucător a activat la echipele UTA Arad, Steaua Bucureşti şi Kayserispor.
A câştigat de trei ori titlul de şi de patru ori Cupa României, toate cu Steaua Bucureşti.
Ca antrenor, Ienei a activat la Steaua Bucureşti, Crişul Oradea, Chindia Târgovişte, Videoton, Panionios şi Universitatea Craiova şi a fost selecţioner al echipelor naţionale ale României şi Ungariei.
Cea mai mare performanţă din cariera sa de tehnician a fost câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986. Tot cu Steaua a câştigat cinci titluri şi trei Cupe ale României.
La 9 martie 2017, Emeric Ienei a fost decorat prin decret prezidenţial de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.
El a primit şi Ordinul Meritul Sportiv acordat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...







