Echipa Marii Britanii s-a calificat, sâmbătă, la turneul final al Billie Jean King Cup, trecând în calificări de Franţa, scor 3-1. Două dintre victoriile britanicelor au fost obţinute de Emma Răducanu.
În primul meci al confruntării, jucătoarea franceză Diane Parry s-a impus cu 6-2, 6-0 în faţa sportivei britanice Katie Boulter.
Însă Emma Răducanu a întors situaţia. În meciul doi, ea a învins-o cu 3-6, 6-3, 6-2 pe Caroline Garcia, şi, o zi mai târziu, sâmbătă, după ce Boulter s-a impus cu 7-5, 6-0 în faţa Clarei Burel, a câştigat din nou, scor 4-6, 6-1, 7-6 (1).
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Astfel, Marea Britanie ajunge la turneul final de la Sevilla, din luna noiembrie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.