Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 60 mondial, a declarat pentru WTA Insider că este plăcut faptul că are fani atât din Canada cât şi din România. Ea a lăudat-o pe Simona Halep, care în urmă cu câţiva ani a sfătuit-o să nu mai joace la junioare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 “Românii sunt peste tot. Categoric sunt iubită de presa din România, ceea ce este plăcut. Este plăcut să ai fani şi din Canada şi din România”, a spus sportiva în vârstă de 18 ani.

Anul trecut, când Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, Andreescu s-a numărat printre primele jucătoare care au felicitat-o pe reţelele de socializare. “Ea este din România şi eu sunt româncă. Când a câştigat French Open, a fost foarte emoţionant, în special pentru România, deoarece românii sunt foarte pătimaşi. Este o jucătoare incredibilă. A realizat atât de multe. Şi o cunosc, nu foarte bine, dar am vorbit cu ea de multe ori şi este cu picioarele pe pământ şi o persoană foarte bună. Respect asta şi felul ei de a fi. Acesta este unul dintre obiectivele ele, să inspir. După Auckland, am primit multe mesaje de genul: M-am apucat de tenis datorită ţie. Ceea ce este incredibil. Este o motivaţie pentru mine. Mă văd câştigând un Grand Slam, poate chiar mai mult, şi scriind istorie”, a declarat Bianca Andreescu.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Simona Halep a lăudat-o la rândul său pe Andreescu, pe care o consideră o luptătoare. “Am discutat cu Bianca acum câţiva ani, în Canada, când ne-am antrenat împreună o dată. I-am spus că trebuie să nu mai joace la junioare. Voia să joace mai mult, dar i-am spus că este pregătită să ridice nivelul. Şi după cum se vede, se descurcă minunat. Cred că aleargă foarte bine, loveşte mingea puternic şi este o luptătoare. Sunt convinsă că poate creşte mult şi curând va urca în clasament”, a spus Halep, potrivit site-ului WTA.

Zilele trecute, Andreescu a eliminat-o pe Irina Begu în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Halep va juca direct în turul doi la Indian Wells, cu sportiva cehă Barbora Strycova. Meciul se va disputa după miezul nopţii, pe terenul 2. Primele două confruntări de pe acest teren sunt meciurile de simplu masculin Tomas Berdych – Feliciano Lopez (de la ora 21.00) şi Daniel Evans – Stan Wawrinka.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.