Irina Begu consideră că meciurile jucate la Cupa Federaţiei cu echipa Canadei au fost foarte importante pentru ea, dar şi grele, ea apreciind că cel mai important lucru este victoria naţionalei României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă simt foarte bine după victoria României. Au fost două meciuri importante pentru mine, dar şi grele. Pe de altă parte sunt obişnuită de la turnele WTA să joc şi simplu şi dublu, aşa că nu a fost nicio problemă să joc două zile la rând. Pentru mine e importantă victoria şi ca echipa să câştige şi de câte ori am ocazia încerc să câştig şi să ajut echipa. Ieri a fost cea mai emoţionantă şi stresantă zi, pentru că am început cu imnul, ceremonia, care sunt momente unice şi speciale. Azi m-am simţit mult mai bine, fără presiune, a fost un meci normal. Am aflat de schimbarea devrsarei doar cu o poră şi jumătate înainte de meci, dar eu mi-am făcut treaba şi asta a contat cel mai mult. Este mai greu, sunt adversare pe care nu le cunosc, tactica o fac mai mult în timpul meciului, dar ca experienţă e mai uşor. Nu a fost uşor cu Andreescu, care cred că are un viitor bun şi cred că orice meci trebuie tratat cu seriozitate", a declarat Begu la conferinţa de presă de după meciul cu Sebov.

Begu a precizat că va pleca luni dimineaţă la Doha, unde va evolua în primul tur cu australianca Samantha Stosur, locul 39 WTA. "Totul a fost pe fugă, acum suntem aici, iar diseară plec la Bucureşti şi mâine la Doha. Va fi greu, e un turneu cu adversare puternice, iar eu voi încerca tot ce pot", a afirmat Begu, care a subliniat că, dacă s-ar putea, toate întâlnirile de FedCup ar trebui să aibă loc la Cluj-Napoca.

Irina Begu a învins-o pe Katherine Sebov în două seturi, scor 6-2, 6-4, iar România conduce Canada, scor 3-0, în întâlnirea de la Cluj-Napoca, astfel că româncele se califică la barajul pentru promovare în primul eşalon valoric al FedCup.

Sâmbătă, Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Carol Zhao, locul 138 WTA, iar Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, a trecut, cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-2, pe Bianca Andreescu, locul 173 WTA.

România va juca, în 21-22 aprilie, barajul pentru promovarea în primul eşalon valoric al FedCup, iar Canada va evolua pentru menţinerea în Grupa Mondială II.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.