Jucătoarea Irina Begu s-a declarat încântată de faptul că ea şi Simona Halep au adus României victorii în primele două meciuri ale întâlnirii de FedCup cu Elveţia, ea precizând că a avut o confruntare dificilă cu Timea Bacsinszky.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt foarte fericită, mă bucur că e 2-0. A fost un meci greu, emoţional, iar emoţiile au fost o presiune în plus. Domnul Segărceanu m-a ales şi îmi doream mult să câştig. Am avut o tactică bine stabilită şi m-am concentrat pe ce am avut de făcut, dar emoţional a fost foarte greu după ceremonie. Cea mai grea zi e prima, dar a trecut, iar a doua zi eşti mai relaxată", a spus Begu.

Referitor la faptul că Florin Segărceanu a preferat-o pe ea Soranei Cîrstea la simplu, Begu a afirmat că între ea şi colega sa nu a existat vreun conflict. "Cred că mai multe discuţii şi presiune a făcut presa. Domnul Segărceanu a considerat că am un joc mai variat şi ţin mingea mai mult în teren. Între noi nu a fost o ceartă. Poate e normal ca Sorana să fie supărată, dar dacă ţineţi minte, când am jucat cu Belgia eu eram numărul unu, iar Monica Niculescu a intrat în locul meu. Eu nu am fost supărată atunci", a explicat ea.

Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA, iar România conduce cu 2-0 întâlnirea cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

În primul meci al zilei, Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA.

Duminică, partidele se vor desfăşura după următorul program, începând cu ora 12.00:

Simona Halep - Timea Bacsinszky (3-1 în întâlnirile directe);

Irina Begu - Viktorija Golubic (2-0);

Irina Begu/Simona Halep - Patty Schnyder/Jil Teichmann.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.