Begu a fost eliminată de Putinţeva în primul tur la Madrid

Begu a fost eliminată de Putinţeva în primul tur la Madrid

Jucătoarea Irina Begu, locul 96 WTA şi beneficiară de wild card, a fost eliminată, sâmbătă, în primul tur al turneului de la Madrid, cu premii de 7,02 milioane de euro.

Begu a fost învinsă de sportiva din Kazahstan Iulia Putinţeva, numărul 41 mondial, scor 6-4, 6-3. Meciul a durat o oră şi 36 de minute.

Participarea în primul tur este recompensată cu 19.805 euro şi 10 puncte.

Duminică, la Madrid Open vor juca Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu.

Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, o va întâlni pe rusoaica Margarita Gasparian (65 WTA), venită din calificări. Meciul dintre Halep şi Gasparian va avea loc după ora 15.00. Confruntarea va fi a treia de pe terenul respectiv, după meciurile Naomi Osaka – Dominika Cibulkova (ora 12.00) şi Petra Martic – Garbine Muguruza.

Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, beneficiară de wild card, o va întâlni pe americanca Madison Keys, locul 14 WTA), în meciul doi de pe terenul 4, iar Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, o va avea adversară pe australianca Ajla Tomljanovici, 43 WTA, în meciul trei de pe terenul 5.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor