Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, l-a ironizat pe Denis Alibec, care a revenit titular în echipa sa, la meciul cu CFR Cluj, spunând că atacantul se supără pe toată lumea când nu joacă bine, inclusiv pe băncile de rezerve şi pe bare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Despre Bizon? Mă înclin în faţa lui şi cu asta, basta! Despre Alibec? A venit omul după atâta timp, nu a avut o prestaţie bună, normal să fie supărat, dar uite, salută, îl salută şi pe Dică, şi pe coechipieri. Normal să fie supărat, că el credea că dacă suntem în plus, o să poată să facă şi el ceva cu cu om în plus. Nu vreau să-l mai cert, că n-am de ce să-l cert. El e ca un copil, când nu joacă bine fotbal, se supără pe băncile de rezervă, pe adversari, pe bare, pe orice se supără. Mă mir că nu s-a dus să certe bara că de ce a stat în calea lui Budescu. Să-l ia la naţională, nu mă interesează pe mine. Cel mai remarcabil jucător a fost Junior, care a dat şi pasa de gol. Şi Budescu a jucat bine, Man, Tănase Florin, chiar şi Cristi Tănase. A fost opţiunea lui Dică să-l lase pe Nedelcu acasă", a spus Becali, la Digi Sport.

Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, duminică seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa FCSB, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii I, în care Andrei Peteleu şi Mihai Pintilii au fost eliminaţi şi oaspeţii au egalat în minutul 90+1.

Au marcat: Culio '38 (penalti) pentru gazde şi Gnohere '90+1 pentru oaspeţi. Culio a deschis scorul dintr-un penalti acordat pentru un henţ în careu al lui Romario Benzar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.