Baschetbalistul Tacko Fall, component al echipei din NBA Boston Celtics, a debutat ca dirijor invitat al orchestrei Boston Pops, la concertul de sărbători, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sportivul care are o înălţime de 2,29 metri şi a purtat un frac confecţionat special pentru el.

El a dirijat orchestra la piesa “Sleigh Ride”, la concertul de la Boston, care a avut loc luni seară. Fall a folosit o baghetă care i-a fost dăruită de dirijorul Keith Lockhart. Acesta din urmă a scris pe bachetă, cu un marker verde: “Felicitări lui Tacko!”.

Lockhart l-a prezentat astfel pe baschetbalist, înainte de a-l invita pe scenă: “Cea mai înaltă persoană care a dirijat vreodată Boston Pops. Cineva a venit pe scenă, aici, şi în câteva luni a cucerit inimile tuturor, nu doar datorită abilităţilor sale sportive, ci şi datorită mărimii spiritului său şi a largheţii zâmbetului său”.

Publicul l-a ovaţionat pe Fall pentru prestaţia sa de dirijor, “condimentată” cu o piruetă.

Tacko Fall, născut în Senegal în decembrie 1995, este legitimat la Boston Celtics din luna iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.