Campioana U Banca Transilvania Cluj a anunţat, marţi seară, prelungirea contractului cu jucătorul Eduard Roschanfsky, fiul fostului internaţional Bruno Roschanfsky.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Eduard Roschanfsky este în lotul campioanei din vara anului trecut, când s-a transferat de la MHP Riesen Ludwigsburg, adversară în Liga Campionilor. 

În vârstă de 20 de ani şi 2.09 metri înălţime, joacă pe postul de pivot. Roschanfsky Jr. a început junioratul la Academia U-BT, dar s-a transferat ulterior în Germania, unde a mai jucat la Science City Jean şi Niners Chemnitz.

”Îmi doresc să avem acelaşi succes ca echipă şi să am un rol mai mare ca în anul precedent. Am învăţat multe aspect importante pe parcursul sezonului anterior, iar cu sprijnul echipei şi al fanilor sunt pregătit pentru un parcurs foarte bun!”, a declarat tânărul jucător după semnarea contractului.

În stagiunea viitoare, el va evolua cu U BT Cluj şi în grupele EuroCup, a doua competiţie valorică a continentului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.