Baschet feminin: Rapid Bucureşti a câştigat Cupa României după 31 de ani

Baschet feminin: Rapid Bucureşti a câştigat Cupa României după 31 de ani
FOTO: FR Baschet

Echipa Rapid Bucureşti a câştigat, sâmbătă, al treilea trofeu Cupa României din palmares, după ce a învins în finala ediţiei din 2026 formaţia FCC Baschet UAV Arad, scor 81-52 (42-21), la Turneul Final Four de la Sighetu Marmaţiei. În semifinale, Rapid a eliminat campioana şi deţinătoarea Cupei, Sepsi Sfântu Gheorghe.

Principalele marcatoare ale finalei au fost Murray 19 puncte, Cuic 18, Mbaka 13, pentru Rapid, respectiv Porchia 20, Fota 16, pentru Baschet Arad.

În semifinale, Rapid Bucureşti a eliminat campioana şi deţinătoarea trofeului, Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 94-69, iar FCC Baschet UAV  Arad a trecut de CSM Târgovişte, cu 65-53.

Rapid Bucureşti şi-a trecut în palmares al treilea trofeu Cupa României, ultimul cucerit fiind în 1995, după cel din 1969. Finalista FCC Baschet UAV Arad are în palmares trofeele din 2011 şi 2014.

În 2025, trofeul a revenit formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe, după finala cu CSM Târgovişte (scor 64-43). Sepsi are în palmares nouă Cupe.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră