Jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, locul 38 WTA şi cap de serie numărul 5, va fi adversara Soranei Cîrstea, locul 61 WTA, în finala turneului de categorie WTA 250 de la Strasbourg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a învins-o, vineri, în semifinale, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4, pe germana Jule Niemeier, locul 216 WTA, venită din calificări, după două ore şi 14 minute.

Krejcikova şi Cîrstea s-au mai întâlnit de două ori, scorul fiind egal, 1-1. Anul trecut, Cîrstea s-a impus în cadrul sferturilor de finală ale turneului ITF de la Dubai, cu scorul de 7-6 (5), 1-6, 6-3, iar Krejcikova, în 2017, în semifinale, la Nurnberg, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-0.

Sorana Cîrstea, locul 61 WTA, a obţinut, vineri, calificarea în finala turneului de categorie WTA 250 de la Strasbourg. Pentru sportiva din Târgovişte, aceasta este a doua finală din acest an, după ce a câştigat turneul de la Istanbul, în aprilie, şi a şasea din carieră. Ea mai are un trofeu în palmares, la Taşkent, în 2008.

Cîrstea a învins-o, în penultimul act, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe poloneza Magda Linette, locul 48 şi cap de serie numărul 8, după un meci de două ore şi opt minute. Românca a avut un meci mai puţin, deoarece nu a jucat în sferturi, după ce Bianca Andreescu s-a retars din competiţie.

Calificarea în finală este recompensată la Strasbourg cu un premiu de 13.224 de euro şi cu 180 puncte WTA. Campioana va primi 23.548 de euro şi 280 de puncte WTA.

Ultimul act al turneului de la Strasbourg va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.