Antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint, a avut un discurs critic la adresa propriilor jucători după înfrângerea din meciul cu CS Universitatea Craiova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am venit aici cu alte gânduri, chiar dacă ştiam că pornim cu şansa a doua, am pregătiti meciul să încercăm să punem probleme. Cred că am avut momente în care am pus presiune pe careul lor, ne-am creat destul de multe faze fixe, în zona careului, cornere, dar din păcate nu am reuşit să fructificăm această presiune şi Craiova are genul de jucători care te taxează. Au avut spaţii, şi-au crea ocazii, le-am spus şi acum jucătorilor, realitatea noastră este că intrăm în play-out şi trebuie să fim foarte concentraţi pentru a evita retrogradarea. În ultim perioadă, inclusiv eu, a fost o greşeală a mea, că am sperat, am visat că putem să ne batem pentru play-off. Nu, ăsta este nivelul nostru, trebuie să acceptăm treaba asta şi trebuie să băgăm capul în pământ şi să muncim toţi. Trebuie să demonstrăm că UTA este o echipă mare, pentru că avem trei înfrângeri consecutive fără gol marcat, e adevărat, împotriva pretendentelor al titlu, dar asta nu mă încălzeşte cu nimic. Dacă plecăm cu mentalitatea asta, că mergem ca mielu la tăiat, eu pot să mă duc acasă şi să mă las şi să-mi tai carnetul. Eu, indiferent de ce adversar am în faţă, o să abordez meciul la victorie, idiferent dacă pot să câştig sau nu. Dacă mentalitatea lor asta este, că suntem echipă mare, bun, perfect, dar să o demonstrăm şi în teren. Urmează o pauză de două săptămâni în care o să analizăm foarte bine ce ne dorim, în primul rând, şi ce îşi propune fiecare jucător individual. Asta o să fie o temă de lucru pentru noi, ca staff, pentru că suntem într-un moment nu neapărat decisiv, dar important în viaţa noastră, în viţa noastră, în soarta echipei şi trebuie fiecare din vestiar să-şi asume. Eu îmi asum orice rezultat negativ. În momentul în care sunt rezultate pozitive, jucătorii sunt eroi. E cazul să ne asumăm faptul că trebuie să muncim mult mai mult. Şi faptul că trebuie să băgăm capul în pământ şi să vedem ce vrem să facem în meciurile astea care au rămas până la sfârşitul sezonului", a declarat Balint, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

De partea cealaltă, tehnicianul gazdelor, Marinos Ouzounidis, se plânge de faptul că echipa lui câştigă destul de greu meciurile presupuse a fi mai uşoare.

"Am jucat meciuri mai bune ca astăzi, poate nu am fost la fel de norocoşi să câştigăm. De exemplu, în prima repriză a meciului cu Botoşani am jucat foarte bine. Meciul de astăzi a fost bun în ceea ce priveşte construcţia, am spart liniile, am foste mereu aproape de careul lor, dar ştim problemele pe care le avem în acest moment, trebuie să muncim mai mult la fructificarea ocaziilor, pentru că putem câştiga mai uşor astfel de meciuri. Am marcat în finalul jocului, dar cred că am avut şanse să închidem jocul mai devreme. Ştiu lucrurile bune ale jocului nostru, ştiu ce lucruri putem îmbunătăţi, sunt destul de mulţumit. În campinat este foarte important să câştigi astfel de meciuri. Astfel de meciuri fac diferenţa la final. În astfel de meciuri am pierdut multe puncte şi de aceea suntem în această poziţie. Partidele cu FCSB şi CFR Cluj vor fi teste bune pentru noi înaintea play-off-ului, ca să vedem la ce nivel suntem", a declarat Ouzounidis. 

CS Universitatea Craiova a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa UTA, în primul meci al etapei a XXVIII-a a Ligii I.

Au marcat: Nistor '69, Tudorie '90+3.

CS Universitatea se menţine pe locul 3 în clasament, cu 56 de puncte, după echipele FCSB şi CFR Cluj, care au acumulat câte 60 de puncte şi care vor juca una împotriva alteia, vineri, în această etapă, la Bucureşti.

UTA rămâne pe locul 10, cu 33 de puncte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.