Astra Giurgiu a învins Spartak Moscova B, scor 4-0, într-un meci amical

Astra Giurgiu a învins Spartak Moscova B, scor 4-0, într-un meci amical
Alexandru Ioniţă (foto - site Astra Giurgiu)

Echipa Astra Giurgiu a învins, joi, cu scorul de 4-0 (2-0), formaţia a doua a clubului rus Spartak Moscova, în cel de-al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Cipru, informează site-ul oficial al campioanei României.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Alexandru Ioniţă '26, '74, Florin Lovin '40 din penalti şi Daniel Florea '72.

Antrenorul Marius Şumudică a început meciul în următoarea formulă de echipă: Lung jr. – Oros, Săpunaru, Fabricio – Belu, Boubacar, Lovin, Nicoară – Boudjemaa, D. Niculae, Al. Ioniţă. Pe parcursul partidei au mai intrat Boşneag, Geraldo, Buş, Dandea, Florea, Piţian, Ricardo Alves, Seto, Junior Morais, Al. Stan şi Teixeira.

Următorul meci amical al Astrei va avea loc duminică împotriva formaţiei ruse Ural Ekaterinburg.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră