Numărul 1 mondial Ashleigh Barty, câştigătoarea Australian Open la sfârşitul lunii ianuarie, nu va participa la turneele WTA 1000 de la Indian Wells şi Miami din această lună, subliniind că nu s-a recuperat după eforturile depuse la Grand Slam-ul de la Melbourne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din păcate, corpul meu nu şi-a revenit aşa cum am sperat după Australian Open şi nu am putut să mă pregătesc corespunzător pentru Indian Wells şi Miami”, a spus ea într-un comunicat.

"Nu cred că sunt la nivelul necesar pentru a câştiga aceste turnee şi aşa că am decis să mă retrag. Îmi plac aceste competiţii şi sunt tristă că nu particip la ele, dar trebuie să mă concentrez pe a mă recupera”, a spus ea.

Australianca de 25 de ani a fost încoronată regină la Melbourne pe 29 ianuarie, învingând-o în finală pe americanca Danielle Collins, pentru un al treilea titlu de grand slam, după Roland-Garros în 2019. şi Wimbledon în 2021.

De absenţa ei de la Indian Wells (9-20 martie) şi de cea a lui Collins (accidentată) vor beneficia franţuzoaica Océane Dodin şi unguroaica Anna Bondar, care se vor alătura tabloului principal.

Ea şi-a programat întoarcerea pe teren la mijlocul lunii aprilie.

"Scopul meu este să reprezint Australia în următoarea Cupă Billie Jean King (11-13 aprilie). După ce anul trecut am ratat acest eveniment, abia aştept să port din nou verde şi auriu”, a conchis ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.