Echipa saudită Damac, antrenată de tehnicianul român Cosmin Contra, a învins joi, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Al-Wehda, în etapa a 23-a din Saudi Pro League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unicul gol al meciului a fost înscris de Abdullah Bukhari, care a marcat în propria poartă, în minutul 22.

Oaspeţii au rămas în zece din minutul 72, când Jawad El Yamiq a primit cartonaşul roşu. În minutul 90+8 Damac a avut un gol al lui Dhari Al-Enezi, anulat de VAR, iar în minutul 90+13 gazdele au beneficiat de un nou autogol, înscris de Al-Hafith, dar şi acesta a fost anulat după intervenţia VAR astfel că, după o repriză secundă prelungită cu numai puţin de 15 minute, Damac s-a impus cu 1-0.

Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a fost titular la Damac şi a ieşit de pe teren în minutul 90+4.

În clasament, formaţia condusă de Cosmin Contra este pe locul 6, cu 34 de puncte. Al-Wehda ocupă poziţia a 10-a, cu 27 de puncte.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.