Neacordarea de puncte la turneul de la Wimbledon, ca răspuns la decizia organizatorilor de a-i interzice pe jucătorii ruşi şi bieloruşi, nu ar trebui să fie o problemă pentru nimeni, susţin tenismenul britanic Andy Murray şi fosta jucătoare cehă Martina Navratilova, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Urmăresc îndeaproape golful şi habar nu am câte puncte primeşte câştigătorul Mastersului în clasament. Eu şi prietenii mei iubim fotbalul şi niciunul dintre noi nu ştie sau nu îi pasă câte puncte în clasament primeşte o echipă pentru câştigarea Cupei Mondiale. Dar aş putea să vă spun exact cine a câştigat Cupa Mondială şi Mastersul. Aş risca să ghicesc că majoritatea oamenilor care se vor uita pe terenul central de la Wimbledon, peste câteva săptămâni, nu ar şti sau nu i-ar păsa câte puncte primeşte un jucător pentru că a câştigat un meci din turul al treilea. Dar vă garantez că îşi vor aminti cine a câştigat. Wimbledon nu va fi niciodată un demonstrativ şi nu se va simţi niciodată ca un demonstrativ", a spus Murray, câştigător al grand slam-ului londonez în 2013 şi 2016.

Martina Navratilova, de nouă ori campioană la simplu la Wimbledon, şi-a exprimat uimirea faţă de zvonurile potrivit cărora jucători importanţi ar putea refuza să participe la turneul din această vară, din cauza neacordării de puncte în clasament.

"În primul rând, nu mi-ar fi păsat deloc dacă nu s-ar fi acordat puncte. Întotdeauna am jucat pentru trofee, nu pentru puncte şi nici pentru bani. Aşa că pentru mine a fost Wimbledon şi nimic altceva, orice altceva a trecut pe locul doi. Aşa că nu este un demostrativ. Nu înţeleg acest punct de vedere, că jucătorii nu ar evolua pentru că nu există puncte. Joci pentru clasamentul computerizat? Am vrut doar să ţin în mână acel trofeu cu trandafiri", a declarat Navratilova pentru TalkTV.

Cu toate acestea, Navratilova a fost nemulţumită de decizia de a interzice jucătorilor din Rusia şi Belarus să participe la Wimbledon.

"Ai un jucător ca Andrei Rublev, numărul şapte mondial, care a scris pe cameră <nu războiului>, şi nu poate evolua, aşa că nu există niciun câştig. Nu există o cale bună de ieşire din asta. Este o situaţie proastă. E o situaţie oribilă cu războiul şi o situaţie proastă cu turneul de la Wimbledon care a făcut această regulă şi acum o altă decizie dubioasă, neacordând punctele", a afirmat ea.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.