Fotbalistul echipei CFR Cluj, Andrei Burcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că speră ca el şi colegii săi să se autodepăşească în faţa formaţiei Lazio Roma, în grupele Ligii Europa.
“Lazio este un club de tradiţie, cu jucători foarte valoroşi. Noi sperăm să facem un meci bun, să ne autodepăşim. Cred că nu am avut şansă să trecem de Slavia. Sperăm să o facem la anul. Consider că este o grupă foarte dificilă, cu echipe cu pretenţii pentru a câştiga trofeul, Celtic, Lazio… Şi Rennes care a bătut-o pe PSG. Ştefan Radu este unul dintre cei mai valoroşi fundaşi români. Ar fi foarte benefic la naţională”, a spus Burcă.
Meciul CFR Cluj - Lazio Roma se va disputa, joi, de la ora 19.55, în prima etapă a grupei E a Ligii Europa.




























