Tehnicianul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, într-un interviu pentru Il Messaggero, că se va retrage după ce i se va încheia aventura la gruparea spaniolă, relatează L’Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Această etapă de la Madrid îmi va încheia cariera. După Real Madrid, mă voi retrage. Real Madrid este cel mai înalt vârf qal fotbalului, Este logic să existe cuvântul: ‘sfârşit’ după această experienţă”, a afirmat antrenorul în vârstă de 63 de ani.

La 28 mai, Carlo Ancelotti a devenit cel mai titrat antrenor în Liga Campionilor, cu patru trofee. De asemenea, el este singurul antrenor care a câştigat toate cele cinci mari ligi de pe continent.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ancelotti are contract cu Real Madrid până în 2024, însă este dispus să rămână la clubul spaniol atât timp cât va fi dorit: “Dacă Real mă ţine zece ani aici, voi antrena zece ani”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.