Atleta Alina Rotaru s-a clasat, duminică, pe locul 9 în finală la săritură în lungime, la Campionatele Mondiale de sală, de la Birmingham. România se întoarce fără medalie de la competiţia din Marea Britanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alina Rotaru a reuşit sărituri care au măsurat 6,37 metri şi 6,41, cu care nu a ajuns între primele opt clasate, care continuă lupta pentru medalii la ora transmiterii acestei ştiri. Rotaru a încheiat pe locul 9.

Alina Rotaru a fost ultima reprezentantă a României la CM de sală de la Birmingham, de unde delegaţia tricoloră se întoarce fără medalie.

În primele trei zile de competiţie, Andreea Panţuroiu s-a clasat pe locul 4 în finală la triplusalt, cu cea mai bună performanţă personală (14,33 metri), în timp ce Claudia Bobocea a fost pe locul 13 la 3.000 metri (9:23.70 minute) şi a ratat finala la 1.500 metri (4:24.60 minute, locul 9 în seria a doua), iar Anamaria Nesteriuc s-a clasat pe locul 7 în seria a treia la 60 metri garduri (8.32 secunde), ratând semifinalele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.