Arbitrul Alexandru Tudor a declarat, vineri seară, că este mulţumit că la ultimul meci din cariera sa s-au înscris atât de multe goluri, subliniind că tot ceea ce a trăit în perioada din arbitraj a fost un dar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am un sentiment de mulţumire, am încheiat cu atîtatea goluri, e un dar pentru mine. Mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat. Când vezi atâtea goluri, chiar te bucuri. Sunt atâţia ani trăiţi pe teren şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot. Cele mai importante lucruri sunt privirile celor mici când arbitrez, mi-am dat seama ce important e impactul nostru asupra lor. Eu încerc să ţin minte numai lucrurile bune", a declarat Tudor la Digisport.

Ultimul meci din cariera lui Tudor a fost vineri seară, cel dintre Concordia Chiajna şi Poli Iaşi, scor 3-6.

Înaintea partidei, Alexandru Deaconu, vicepreşedintele CCA, i-a oferit lui Alexandru Tudor un buchet de flori şi o plachetă. Tudor a primit câteva cadouri şi din partea oficialilor celor două echipe, Concordia şi Poli Iaşi.

În vârstă de 47 de ani, Alexandru Tudor are peste 380 de meciuri în Liga I, iar din 2001 a fost şi arbitru FIFA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.