Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că este posibil ca Xavi Pascual, care a fost numit la Dinamo, că preia şi banca tehnică a naţionalei masculine, însă el a menţionat că în acest moment la prima reprezentativă există un staf sub contract.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Este un lucru bun că unul dintre cei mai mari antrenori din lume vine în România. În Liga Zimbrilor şi Liga Florilor vor fi din noul campionat mulţi antrenori cu CV-uri extraordinare şi sper ca acest lucru să fie un stimulent pentru antrenorii români. Este foarte probabil ca Xavi Pascual să vină şi pe banca tehnică a naţionalei masculine, dar în momentul de faţă la prima reprezentativă masculină există un staff sub contract", a spus Dedu.

Prezent la Cluj, acolo unde a avut loc turneul final al juniorilor I, Alexandru Dedu a fost încântat de ultimul act al competiţiei, dintre echipa la care evoluează fiul său, Călin, Timişoara, şi CSM Bucureşti. Meciul, câştigat la un gol (27-26) de "tigrii" pregătiţi de Dan Anca şi Iulian Stamate, s-a disputat cu spectatori în sală.

"Reîncepem să auzim o tobă în tribune, sportivii se simt încurajaţi şi acest lucru este un pas spre normalitate. A fost un meci frumos, disputat, o  victorie la un gol, CSM-ul a fost mai bună în acest meci. CSM Bucureşti este un club preocupat de partea de juniori şi este îmbucurător faptul că un club care an de an este prezent în Final Four-ul Ligii Campionilor arată interes pentru sectorul juvenil", a afirmat Dedu.

La 1 iunie, CS Dinamo a anunţat că noul antrenor al echipei de handbal din cadrul clubului bucureştean este Xavi Pascual.

Pascual a fost selecţionerul Româniai între 2016 şi 2018.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.