AFK Csikszereda şi-a aflat, miercuri, adversara din primul tur al Youth League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La cea mai importantă competiţie intercluburi la nivel de juniori, AFK Csikszereda, câştigătoarea Ligii Elitelor din sezonul 2021/2022, va întâlni în primul tur campioana Turciei, Galatasaray. Prima manşă este programată în 14 septembrie, în România, iar returul în 5 octombrie la Istanbul.

Învingătoarea dublei manşe dintre AFK Csikszereda şi Galatasaray va juca în turul secund (programat pe 26 octombrie şi 2 noiembrie) cu FC Rukh Lvov (Ucraina) sau Zaglebie Lubin (Polonia).

Este pentru ultima oară când participanta României este desemnată ca urmare a câştigării Ligii Elitelor U19. Începând de anul viitor, locul pentru Youth League va fi acontat de campioana Ligii de Tineret, cea mai nouă competiţie de juniori organizată de FRF, dedicată jucătorilor U18, cu posibilitatea de a folosi trei fotbalişti peste limita de vârstă, dar Under 21.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.