Campioana României la volei feminin, Volei Alba Blaj, va evolua în grupa D a Ligii Campionilor, cu echipele Imoco Volley Conegliano (Italia), Nantes VB (Franţa) şi câştigătoarea confruntării din calificări Vasas Óbuda Budapesta (Ungaria) - Partizani Tirana (Albania), potrivit tragerii la sorţi de vineri, de la Sofia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La tragerea la sorţi de vineri, Volei Alba Blaj a făcut parte din urna a treia valorică.

Componenţa grupelor este următoarea:

Grupa A: Eczacibasi VitrA Istanbul (Turcia), Bodowlani Lodz (Polonia), LP Salo (Finlanda), Fenerbahce Opet Istanbul (Turcia)

Grupa B: VakifBank Istanbul (Turcia), Lokomotiv Kalinigrad Region (Rusia), Nova KBM Branik Maribor (Slovenia), Savino Del Bene Scandicci (Italia)

Grupa C: Igor Gorgonzola Novara (Italia, Campioana Europei), LKS Commercecon Lodz (Polonia), Alianz MTV Stuttgart (Germania), câştigătoarea confruntării din calificări VK UP Oolomouc (Cehia)) - Khimik Yuzhny (Ucraina), în tur 2-3

Grupa D: Imoco Volley Conegliano (Italia), Nantes VB (Franţa), Volei Alba Blaj, câştigătoarea confruntării din calificări Vasas Óbuda Budapesta (Ungaria) - Partizani Tirana (Albania), în tur 3-0.

Grupa E: Dinamo Moscova (Rusia), RC Cannes (Franţa), Maritza Plovdiv (Bulgaria), Uralochka-NTMK Ekaterinburg (Rusia).

Competiţia va începe în 19 noiembrie, cu 20 de echipe la start, între care şi Volei Alba Blaj. Două echipe vor fi decise săptămâna viitoare, atunci când se va juca returul din turul al treilea preliminar al competiţiei.

În 2018, Volei Alba Blaj a jucat finala Ligii Campionilor, iar în 2019 a atins tot ultimul act, însă în CEV Cup.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.