Adversarele echipelor SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin

Adversarele echipelor SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin
FOTO: EHF

Campioana României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, şi CSM Bucureşti, care a primit wild-card pentru grupe, şi-au aflat, joi, adversarele din grupele Ligii Campionilor, la tragerea la sorţi de la Viena.

Componenţa grupelor este următoarea: Metz, Vipers, Podravka, FTC Budapesta (grupa A); Rostov-Don, Team Esbjerg, MKS Lublin, CSM Bucureşti (B); SCM Râmnicu Vâlcea, Buducnost, SG BBM Bietigheim, Brest (C); Gyor, Krim, IK Savehof, echipa care câştigă turneul de calificare (D).

La tragerea la sorţi, SCM Râmnicu Vâlcea a făcut parte din prima urnă valorică, iar CSM Bucureşti din cea de-a patra.

Turneul de calificare va avea loc între 6-8 septembrie, cu meciurile Rocasa Gran Canaria - DHK Banik Most şi Kastamonu - ZORK Jagodina.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este formaţia ungară Gyor ETO.

În sezonul trecut, CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră