Fostul selecţioner Victor Piţurcă a declarat, joi, că se va implica personal în mobilizarea foştilor săi coechipieri de la Steaua, pentru a readuce echipa de fotbal la Clubul Sportiv al Armatei Steaua şi în Liga I. "Steaua trebuie să revină acolo unde îi e locul, în prima ligă, că de acolo a fost furată" de Gigi Becali, a declarat Piţurcă.
"Eu, personal, o să încerc să intervin. Să vedem, am discutat şi cu Tudorel (n.r. - Stoica) şi cu alţii, Să mergem şi la cel care a venit ministru acum, să vorbim cu cel care se ocupă de fotbal, de club. Trebuie documente trimsie la UEFA şi nu vrea nimeni să semneze. Numai acest om (n.r. - Florin Talpan) care a depus atâtea contestaţii. El poate să câştige milioane de euro pentru clubul militar. Ne ducem la minister, facem o evaluare cât costă şi plătim. Lăcătuş trebuie să facă eforturi, chiar şi financiare, să vorbească cu avocaţi sportivi, să reia de la început tot ce s-a întâmplat. Nu trebuie să se mulţumească cu echipa în liga a patra. Steaua trebuie să revină acolo unde îi e locul, în prima ligă, că de acolo a fost furată. Eu o să pun pe tapet lucrul ăsta în perioada următoare, pentru că dacă tot nu am ce face, măcar să ajut clubul Steaua Bucureşti. Îi bat la cap pe toţi băieţii să se implice, pentru că asta a fost echipa noastră, cu această echipă am obţinut celel mai mari performanţe, cu aceste performanţe nu vom fi uitaţi niciodată. Nu îi mai spuneţi Steaua (n.r. - echipei lui Becali), ci FC Becali, FC George Becali mai bine, că altul e şeful acolo", a declarat Piţurcă la Dolce Sport.
Piţurcă afirmă că nu este normal ca echipa CSA să pornească dintr-o ligă inferioară. El cere ca Steaua lui Becali să fie exclusă din campionat şi Steaua clubului sportiv să o înlocuiască în Liga I.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
"Proiectul acela e de ochii lumii (n.r. - CSA Steaua în Liga a IV-a). Nu se pune problema aşa. Cum a fost luată echipa, aşa trebuie să revină la club, în prima ligă. Dacă nu s-au dat bani pentru jucători, pentru palmares, pentru siglă, echipa trebuie să revină exact cum a luat-o Gigi Becali. E greu totuşi ca echipa cu jucătorii pe care îi are Gigi Becali să revină la club, pentru că trebuie acţiune judecătorească, dar dacă această echipă nu are voie să mai joace în prima ligă, automat CSA trebuie să-şi facă echipă repede şi să contine activitatea în prima ligă, începând de acum. Revine în locul de unde a fost luată această echipă. Becali nu are voie să folosească Star Bucureşti, pentru că înseamnă tot stea", a spus Piţurcă.
Antrenorul spune că sunt oameni dispuşi să investească la echipa armatei: "Vor fi oameni care se vor implica la echipă când nu va mai fi George Becali. Eu ştiu ce vorbesc când sunt lucrurile astea. M-aş bucura din inimă ca echipa să revină la club, să redevină echipa suporterilor stelişti. Această echipă nu a mai fost a suporterilor de când a venit George Becali. Exemplul lui negativ l-au luat şi alţi conducători de club şi uitaţi-vă unde au ajuns: Mititelu, Borcea, cel de la Timişoara (n.r. - Marian iancu), cel de la Piteşti (n.r. - Cornel Penescu). Oameni care se implicau în problemele tehnice ale echipelor, tot timpul pe la televizor, nu joacă x, nu joacă y... Uitaţi-vă unde a ajuns fotbalul românesc. Şi o parte din vină o am şi eu, pentru că eu am venit cu Gigi Becali. Acum a beneficiat de antrenori cărora le face echipa, le transferă jucători, le face schimbările. Acuma venit timpul să plătească pentru toate chestiile astea."
Victor Piţurcă l-a lăudat pe juristul CSA, Florin Talpan, care a câştigat în instanţă litigiile cu FC Steaua.
"După ani de zile a ieşit adevărul la iveală şi eu cred că un mare rol l-a avut juristul clubului, Florin Talpan, care se luptă de mulţi ani şi a reuşit să scoată adevărul la lumină, pentru că el a reuşit. Deşi e înjurat de unii, eu consider că acest om este <omul anului 2016>. Pentru că i s-au pus piedici, şi din partea ministerului, şi din partea clubului, dar el a reuşit să câştige toate procesele cu această societate. Echipa Steaua nu mai există de mai mult timp, pentru că dacă nu mai există sigla Stelei pe piept, este clar că nu mai există Steaua Bucureşti. Clubul Sportiv al Armatei a demonstrat că sigla, palmaresul sunt în curtea sa. Deci această echipă (n.r. - Steaua lui Becali) nu mai poate să joace în prima ligă. Trebuie să se intenteze obligatoriu un proces pe tema cum a fost luată Steaua", a mai spus el.
La 21 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti i-a interzis omului de afaceri Gigi Becali să mai folosească numele "Steaua" şi "Steaua Bucureşti" în denumirea societăţii comerciale care administrează clubul de fotbal, SC Fotbal Steaua Bucureşti SA, şi în cea a echipei FC Steaua, înscrisă la asociaţiile şi federaţiile sportive (FRF şi LPF).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.