Jucătorul Adrian Ungur, locul 500 ATP, a declarat, sâmbătă, că în momentul în care conducea cu 1-0, după 6-0 în primul set, nu i-a venit să creadă, dar a fost conştient că adversarul său, Lamine Ouahab, nu va ceda.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă aşteptam să am un meci greu, ştiam adversarul, am mai jucat acum trei ani cu el, dar pe altă suprafaţă şi am pierdut. După primul set, la 6-0, mă uitam la tabelă şi nu îmi venea să cred. Ştiam că nu va ceda, am tras tare pnână la final. Mă bucur că am câştigat şi am adus al doilea punct României. A ieşit cu ne-am propus, pe hârtie eram favoriţi, aşteptăm mâine punctul 3", a declarat Ungur.

Şi Gabriel Trifu, căpitanul nejucător al României, este bucuros pentru rezultatul de sâmbătă: "Mă bucur că avem 2-0 după primele două meciuri, Marius Cipil a jucat foarte bine, fără a da vreo şansă adversarului, la fel şi Adrian, care s-a mobilizat şi a adus punctul 2.  El vine după o absenţă lungă şi sper ca de acum să fie sănătos şi să ne fie aproape în Cupa Davis".

Jucătorul Adrian Ungur, locul 500 ATP, l-a învins pe Lamine Ouahab, locul 572 ATP, scor 6-0, 7-6 (7/3), iar România conduce Maroc, scor 2-0, în întâlnirea contând pentru turul al doilea al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis.

În primul meci, Marius Copil, locul 84 ATP, l-a învins pe Amine Ahouda, locul 699 ATP, scor 6-0, 6-1, în 39 de minute.

Duminică, Marius Copil şi Florin Mergea vor evolua la dublu cu Ahouda şi Ouahab, iar apoi Copil va evolua cu Ouahab, iar Ungur cu Ahouda.

Întâlnirea România – Maroc se desfăşoară sâmbătă şi duminică, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în turul al doilea al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.