Ministrul Eduard Novak a anunaţat, luni, că Adrian-Ştefan Cîrstea a fost numit secretar de stat cu atribuţii în domeniul sportului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Domnul Adrian-Ştefan Cîrstea s-a alăturat echipei MTS, în poziţia de secretar de stat cu atribuţii în domeniul sportului. Îi urez bun venit şi mult succes în proiectele pe care le vom dezvolta împreună în continuare!", a scris Novak, pe reţelele de socializare.

În vârstă de 44 de ani, membru USR, Cîrstea este absolvent al Facultăţii de Transporturi din Politehnica Bucureşti. După facultate, el a lucrat în Bucureşti, la Metroul SA, aproximativ zece ani, apoi a devenit antreprenor, conducând propria firmă de 15 ani, care are ca obiect de activitate publicarea în limba română, promovarea şi distribuţia celor mai populare jocuri de societate educativ-recreative din lume. Misiunea acestei companii este dezvoltarea de proiecte sociale şi programe care au integrate modalităţi de educaţie alternativă, bazate pe modele şi simulatoare moderne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.