Adrian Mutu, antrenorul principal al echipei Rapid, a fost mulţumit de jocul echipei sale în meciul cu FC Argeş, scor 2-1, dar nu se gândeşte la titlu: "Obiectivul este play-off-ul".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”A fost un meci dificil, mai ales în prima repriză. Am avut şi puţin noroc, un portar bun – cel mai bun portar din ţară. Mă bucur mult pentru Sefer, avea nevoie de aceste goluri, pentru moralul lui. El trebuie însă să tragă mai mult la poartă! Per ansamblu a fost un meci bun pentru noi, am făcut şi puţin spectacol. La cartonaşul roşu, Grigore a luat decizia corectă şi l-a oprit pe Işfan, care putea deveni periculos. Chiar dacă acum suntem lideri, obiectivul nostru principal rămâne play-off-ul şi vrem să-l atingem. Nu vrem să ne facem iluzii pentru titlu, momentan sperăm să scoatem maxim din acest campionat”, a declarat Adrian Mutu la posturile care transmit Superliga.

Formaţia Rapid a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a patra a Superligii.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Sefer, în minutele 45 şi 64. Pentru oaspeţi a înscris Kait, în minutul 90+2, în propria poartă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.