Zece societăţi medicale propun Ministerului Sănătăţii elaborarea de urgenţă a unui protocol terapeutic privind infecţiile căilor respiratorii superioare (ICRS) de etiologie virală, pentru a contribui la limitarea rezistenţei bacteriene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele zece societăţi au transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a scăzut perioada de apariţie a rezistenţei la antibiotic, iar acest protocol terapeutic ar folosi atât corpului medical, cât şi pacienţilor.

“Se ştie foarte clar că nu s-au mai inventat noi clase terapeutice de cel puţin 40 de ani, dacă ştiu eu bine, cel puţin ceea ce folosim noi uzual în infecţiile respiratorii. Perioada din momentul în care medicamentul este lansat pe piaţă până apare rezistenţa la antibiotic a scăzut semnificativ. Dacă înainte trebuiau 20-30 de ani ca să apară rezistenţa la antibiotic, acum unele clase terapeutice au dezvoltat rezistenţa în acelaşi an. Propunerea noastră este să lansăm către Ministerul Sănătăţii, către autorităţi, un punct de vedere, un ghid, un protocol terapeutic care să ne folosească tuturor, dar mai ales corpului medical şi chiar pacienţilor”, a declarat Prof. Dr. Codruţ Sarafoleanu, din partea Societăţii Române de Rinologie, în cadrul dezbaterii ”Rezistenţa la antibiotice – prioritate zero de sănătate publică”, organizată de Societatea Română de Rinologie împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familiei.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate date cu privire la infecţiile căilor respiratorii superioare, modalităţile de diagnostic, terapiile curente şi situaţia rezistenţei bacteriene din România.

Datele comparate despre consumul de antibiotic în România şi Europa sunt îngrijorătoare şi relevă că românii, într-o proporţie foarte mare, consumă nejudicios antibiotice, iar cunoştinţele despre rezistenţa bacteriană sunt puţine în rândul publicului larg, menţionează sursa citată.

“Ideea este că în Uniunea Europeană 85% dintre oameni sunt conştienţi de efectele adverse ale consumului nejudicios, iar în România puţin peste 50%. Mai mult, 93% dintre europeni consultă un medic înainte de a lua un tratament cu antibiotic. În cazul românilor, doar 63% se adresează medicului specialist înainte de a recurge la un astfel de tratament. În continuare românii consumă antibiotic pentru răceală şi gripă într-un procent mult mai mare decât europenii. Mă văd în situaţia în care să atrag atenţia că mă deranjează acest subiect ca potenţial pacient şi nu ştiu dacă peste zece ani vom mai avea suficiente antibiotice cu care să ne tratăm infecţiile banale, care chiar necesită antibiotic”, a precizat Sarafoleanu.

Până la 90% din ICRS (infecţiile căilor respiratorii superioare) sunt de etiologie virală şi pot fi tratate simptomatic atât sistemic, cât şi topic, iar antibioterapia nu este recomandată în acest caz, se mai arată în comunicat.

În acest sens, reprezentanţii societăţilor medicale au propus realizarea de către Ministerul Sănătăţii a unui  protocol terapeutic pentru tratamentul ICRS virale, pe care îl consideră o etapă importantă a planului de acţiune naţional pentru limitarea rezistenţei bacteriene şi care asigură un management adecvat al simptomatologiei pacienţilor cu infecţii acute virale ale căilor aeriene superioare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.