Meteorologii anunţă, pentru acest week-end, vreme deosebit de rece, ploi şi, la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, ninsori, precum şi intensificări ale vântului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de vineri, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră.

"În intervalul menţionat vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei", au anunţat meteorologii.

De asemenea, va ploua în jumătatea sudică a ţării pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar sâmbătă şi duminică mai ales în vest şi sud-vest. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15...25 l/mp, iar izolat în Banat şi Oltenia 30...35 l/mp.

Temporar, vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali, în sudul Banatului şi pe litoral, cu viteze de peste 60...70 km/h, iar local şi în regiunile sud-estice, sudice şi în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45...60 km/h.

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie. Vor fi temperaturi maxime de 12...14 grade şi minime de 5...8 grade. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a intervalului, iar mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie) va ploua. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări ce vor atinge viteze, în general 40...50 km/h.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.