Senatul a adoptat, luni, cu 124 de voturi ”pentru”, proiectul de lege prin care Societăţile Române de Radiodifuziune şi de Televiziune vor aloca 1% din timpul lor de emisie unor emisiuni cu scop informativ şi educativ dedicate siguranţei rutiere, protecţiei împotriva tentativelor de fraudă sau a înşelătoriei, protecţiei datelor cu caracter personal, informării din surse sigure şi protecţiei împotriva informaţiilor false, precum şi protecţiei civile.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.7 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
Astfel, SRTV şi SRR vor aloca cel puţin 1% din timpul lor de emisie unor emisiuni cu scop informativ şi educativ dedicate siguranţei rutiere, protecţiei împotriva tentativelor de fraudă sau a înşelătoriei, protecţiei datelor cu caracter personal, informării din surse sigure şi protecţiei împotriva informaţiilor false, precum şi protecţiei civile, emisiuni care se încadrează în obiectul de activitate al serviciilor publice respective.
Senatul este for decizional, astfel că proiectul de lege merge la promulgare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







