Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că situaţia în spitale este în continuare critică, întrucât cu greu se găseşte un loc şi că sunt pacienţi consultaţi de medici în ambulanţe pentru că nu există locuri în unităţile medicale, dar şi pacienţi care ajung târziu la spital.
El a precizat că sunt pacienţi care nu pot fi trataţi imediat în spital sau care sunt consultaţi în ambulanţe.
"Sunt pacienţi care nu pot fi trataţi în spital imediat, sunt pacienţi care sunt consultaţi de medici în ambulanţe, că nu sunt locuri. Sunt foarte mulţi pacienţi care ajung foarte târziu la spital, lucru aceste este profund în neregulă, parţial probabil că are de-a face cu informaţiile false, cum că oxigenul ar face rău sau că medicii, în general, ar face rău”, a explicat ministrul Sănătăţii.El a cerut cetăţenilor care au simptome să se testeze, iar dacă testul este pozitiv să meargă la spital sau să sune medicul de familie.
"Atunci când concentraţia de oxigen scade sub 94%, mergeţi la spital, contactaţi un medic. Unii pacienţii ajung prea târziu la spital. Asta face recuperarea foarte grea, câteodată imposibilă pentru pacienţi”, a precizat Voiculescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.