Country HR Manager, Continental România, Lucia Brădean Iliescu, a declarat că în recrutare se ţine cont şi de partea umană a candidatului, precizând că unele competenţe pot fi deprinse şi la locul de muncă, dar unele aspecte care ţin de om nu se pot învăţa şi contează la fel de mult ca abilităţile tehnice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Lucia Brădean Iliescu a declarat, joi, la Videoconferinţa News.ro - FOCUS pe HR - HR în vreme de Covid, că aptitudinile contează la fel de mult ca CV-ul şi diplomele. 
“Noi căutăm angajaţi care să contribuie cu idei, oameni care gândesc noi perspective. Urmărim să potrivim talentele şi abilităţile cu posturile din cadrul companiei. Aptitudinile generale, abilităţile, sunt la fel de importante ca CV-ul şi diplomele”, a afirmat Lucia Brădean Iliescu. Ea a menţionat că prioritatea companiei pe care o reprezintă este de a pune accent pe dezvoltarea continuă. 
Lucia Brădean Iliescu a explicat şi faptul că este foarte importantă partea umană a candidatului. 
“Pentru noi, contează şi partea umană a candidatului. Unele competenţe pot fi deprinse la locul de muncă, dar unele aspecte care ţin de om, de cum se comportă, acele lucruri nu se pot învăţa şi contează la fel de mult ca abilităţile tehnice. Verificăm dacă omul se potriveşte cu valorile companiei”, a menţionat Lucia Brădean Iliescu.
Lucia Brădean Iliescu consideră că în procesul digitalizării companiile trebuie să aiba ca partener statul. 
“Noi avem instrumentele necesare care dau posibilitatea angajaţilor să acţioneze în timp real. În tot ce facem în digitalizare punem accent pe competitivitate pe termen lung. Suntem focusaţi în proiectele pe care le facem pe partea de digitalizare. Ne dorim ca în procesul digitalizării să avem un partener şi acesta să fie statul. Statul să vină alături de companii şi să ţină pasul, să vină cu legi şi cu digitalizarea proceselor din instituţiile publice”, a precizat Lucia Brădean Iliescu.
Lucia Brădean Iliescu consideră că organizaţia trebuie să aibă un leadership adaptat noilor generaţii. 
“Noul model de leardship, vedem un model adaptat generaţiilor viitoare. E nevoie ca organizaţia să fie adaptabilă, să aibă un leadership adaptat noii generaţii, care să pună omul pe primul rând”, a transmis Lucia Brădean Iliescu. 
Ea a mai menţionat că un alt element important îl reprezintă dezvoltarea profesională a angajaţilor, atât la nivelul meseriaşilor, cât al specialiştilor cu studii superioare.
Parteneri ai  videoconferinţei News.ro - FOCUS pe HR - HR în vreme de COVID sunt BestJobsFan CourierPhilip Morris RomâniaSensoDays şi Up România. Parteneri media sunt Profit News TV şi Klarmedia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.