Tedy Ursuleanu, victimă a incendiului din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv, şi Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, de 22 de ani, care a murit la Spitalul Sfântul Ioan câteva săptămâni mai târziu, au criticat faptul că statul nu se va constitui parte în proces pentru plata daunelor, pentru că "statul este vinovat de moartea copiilor". Ei spun totuşi că este o primă înfăţişare şi că aşteaptă finalizarea procesului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Aşteptăm închiderea dosarului. Decizia nu este definitivă. Este o debandadă tot ce se întâmplă", a declarat Tedy Ursuleanu pentru News.ro. 

Eugen Iancu, cel care a înfiinţat Asociaţia Colectiv GTG 3010, este de părere că "este o primă înfăţişare, iar decizia este pe undeva normală". "Statul este vinovat sută la sută de moartea copiilor în spitale. Vă daţi seama că statul nu va recunoaşte existenţa bacteriilor în spitale", a spus Eugen Iancu. 

Magistraţii au respins miercuri cererea urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor din clubul Colectiv ca statul să fie parte în proces pentru plata despăgubirilor. 

"Respinge ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43-45 (referitoare la reunirea cauzelor, n.r.) din Codul de Procedură Penală, formulată de partea civilă Ministerul Afacerilor Interne. Cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare", se arată în decizia judecătorilor.

Totodată, instanţa a respins cererile de introducere în proces a statului, pentru plata daunelor şi a decis trimiterea dosarului la Tribunalul Bucureşti, în vederea reunirii cu dosarul lui Cristian Popescu Piedone.

În dosarul "Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.

Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.