Judeţul Vaslui este primul din ţară care are mai puţin de două sute de copii instituţionalizaţi, jumătate dintre aceştia fiind cu handicap grav şi necesită îngrijire permanentă şi de specialitate. Faţă de acum 15 ani, numărul minorilor aflaţi într-un centru de plasament a scăzut cu peste 85%, anunţă conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.