Cursurile celor peste 700 de şcoli şi grădiniţe din judeţul Vaslui vor fi, cel mai probabil, suspendate, luni, din cauza intemperiilor, a anunţat, sâmbătă, prefectul Isabel Bogdan. Mai mulţi primari din judeţ au transmis deja către Prefectură că vor prelungi vacanţa elevilor şi preşcolarilor cu o zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vacanţa celor aproximativ 70.000 de elevi şi preşcolari din judeţul Vaslui s-ar putea prelungi cu cel puţin o zi din cauza drumurilor impracticabile din mediul rural şi a gerului anunţat de către meteorologi. O decizie în acest sens urmează a fi luată până duminică, la prânz, de către conducerea Inspectoratului Şcolar, după ce mai mulţi primari au comunicat faptul că nu există posibilitatea reluării cursurilor în condiţii normale.

”Am discutat deja cu o serie de primari şi mi-au spus că şcolile vor rămâne închise pentru luni pe motiv că nu pot fi încălzite suficient spaţiile de învăţământ după două săptămâni de vacanţă şi în condiţii de temperaturi foarte scăzute. Desigur, în multe comune, o problemă este şi cea a drumurilor impracticabile din cauza viscolului. De aceea, cel mai probabil, în funcţie şi de evoluţia vremii, cursurile vor fi suspendate luni”, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, prefectul judeţului Vaslui, Isabel Bogdan.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui se va consulta, în cursul zilei de sâmbătă, cu toţi directorii de şcoli, pentru a stabili dacă este necesară suspendarea cursurilor pentru ziua de 9 ianuarie.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti, precum şi Universitatea Politehnică şi cea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală vor fi închise luni şi marţi, în condiţiile în care până miercuri sunt prognozate temperaturi extrem de scăzute. Totodată, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Liviu Pop a spus că o situaţie a şcolilor închise săptămâna următoare din cauza condiţiilor meteorologice va exista duminică.

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.