Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Zilei IMnului Naţional în care apreciază că străvechiul marş patriotic, interzis de comunişti, dar niciodată uitat de români, s-a impus ca imn naţional, reconfirmând-şi puterea şi vocaţia de a uni energiile românilor. ”Îndemn pe fiecare dintre noi să zăbovească, preţ de o clipă, şi să asculte mesajul său tulburător de actual”, a transmis ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Naţional al României. Alături de Drapelul Naţional, Stema şi Sigiliul de stat, Imnul reprezintă unul dintre simbolurile oficiale ale statului român şi un reper al naţiunii noastre. Fiecare român, oriunde s-ar afla, vibrează atunci când ascultă acordurile imnului nostru naţional”, a transmis, joi, Vasile Dîncu.  

Potrivit ministrului, ”născut din fericita simbioză dintre geniul muzical al lui Anton Pann şi binecunoscutul poem al lui Andrei Mureşanu - cântecul şi-a cucerit rapid locul în inimile românilor patrioţi, impunându-se, în epoca sa, drept un simbol al redeşteptării conştiinţei originii noastre româneşti, un catalizator al trezirii demnităţii naţionale, a unităţii de neam şi de limbă”.  

”În marile bătălii purtate de poporul român în secolele care au urmat, de la Războiul de Independenţă, până la Primul şi Al Doilea Război Mondial, acordurile acestui cântec legendar au însufleţit şi purtat spre victorie mii şi mii de ostaşi cu tricolorul la piept. La 1 Decembrie 1918, cei peste 100.000 de români adunaţi la Alba Iulia, veniţi din toate colţurile ţării pentru a fi martorii celui mai important moment al istoriei noastre, înfăptuirea Marii Uniri, au vibrat din nou, la unison, pe melodia marşului “Deşteaptă-te, române!”. Interzis în perioada comunistă, dar niciodată uitat de români „Deşteaptă-te, române!” a triumfat la Revoluţia din Decembrie 1989, reconfirmând-şi puterea şi vocaţia de a uni energiile românilor şi impunându-se ca imn naţional”, a mai afirmat ministrul Apărării.  

Potrivit acestuia, în mod firesc, ziua de 29 iulie, data primei intonări publice,  a fost stabilită, prin lege, în anul 1998, drept Ziua imnului naţional al României.  

”Străvechiul marş patriotic este, astăzi, intonat în deschiderea ceremoniilor militare şi a marilor evenimente publice ale statului român. De ziua imnului naţional, îndemn pe fiecare dintre noi să zăbovească, preţ de o clipă, şi să asculte mesajul său tulburător de actual. În situaţia complicată de securitate care se manifestă în regiunea noastră, cu nori grei de război întunecând cerul Ucrainei vecine, românii au dovedit că ştiu şi pot acţiona în unitate pentru apărarea valorilor naţionale şi a aliaţilor noştri şi că duc mai departe valorile străbune, oferind cu generozitate adăpost zecilor de mii de ucraineni care s-au refugiat în ţara noastră. În această zi, să ne descoperim frunţile în semn de respect şi să ne unim, simbolic, vocile, oriunde ne-am afla, pentru a reface drumul glorios al acestui cântec-templu al neamului românesc din istorie până în zilele noastre”, a mai transmis ministrul.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.