Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat, luni, la un dejun de lucru oferit de omologul italian, Lorenzo Guerini, în marja vizitei pe care oficialul român a efectuat-o la Bolzano pentru ceremonia de inaugurare a monumentului dedicat soldaţilor români căzuţi pe teritoriul Italiei în timpul Primului Război Mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Agenda discuţiilor a inclus aspecte legate de cooperarea în cadrul NATO, cu accent pe priorităţile aliate în pregătirea Summit-ului de la Madrid, din 29 şi 30 iunie, precum şi subiecte referitoare la  cooperarea în cadrul UE, în context bilateral şi regional”, a transmis, luni seară, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că ministrul român al apărării a subliniat relaţiile foarte bune existente între armatele celor două ţări adresând, în acest context, mulţumiri omologului italian pentru prezenţa Italiei la misiunile de poliţie aeriană întărită de pe teritoriul României şi în Marea Neagră, respectiv prezenţa portavionului Cavour în Marea Mediterană, ”o contribuţie importantă a Italiei în cadrul măsurilor de asigurare şi consolidare a posturii colective". 

”Cei doi oficiali au convenit asupra necesităţii intensificării coordonării şi consultărilor bilaterale, având în vedere actualele provocări la adresa mediului de securitate”, a mai transmis MApN.  

Tot în marja vizitei, ministrul Vasile Dîncu s-a întâlnit, la biserica ortodoxă română din Bolzano cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din acest oraş. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.