Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că persoanele vaccinate cu prima doză de AstraZeneca şi care din diverse motive au renunţat la rapel ar putea să se vaccineze cu Pfizer sau Moderna, dacă au trecut şase luni de la acel moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“În această săptămână vom evalua posibilitatea ca persoanele care au primit prima doză de vaccin AstraZeneca şi care din diverse motive, pentru că s-au speriat cel mai frecvent, au amânat efectuarea rapelului cu vaccin de AstraZeneca şi care au trecut de şase luni de la acel moment, vor putea să beneficieze de un vaccin pe bază de ARn mesager direct, fără nicio recomandare medicală. Dar această hotărâre o vom lua în cursul acestei săptămâni, după ce va fi dezbătută în cadrul grupurilor ştiinţifice”, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă.
 
Potrivit datelor de luni, doar 75 persoane s-au vaccinat cu serul AstraZeneca, dintre care 15 cu prima doză. 
 
În total, în România 417.752 persoane au fost vaccinate cu serul AstraZeneca. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.