În contrapartidă la măsurile populiste avansate de coaliţia PSD-PNL-UDMR, USR propune două măsuri concrete prin care 1,9 milioane de pensionari din România să iasă de sub pragul riscului de sărăcie. Măsurile, detaliate în Policy brief-ul adoptat de Biroul Naţional al USR privind modalităţile alternative de creştere a veniturilor pensionarilor, ar implica doar jumătate din cheltuielile presupuse de măsurile avansate de noua coaliţie toxică de guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

USR propune, pe de o parte, ca pensionarilor cu venituri sub 1.100 de lei să li se acorde tichete de masă în valoare variabilă de până la 300 de lei/lună. Impactul bugetar anual al acestei măsuri ar fi de 5,20 miliarde de lei, adică 0,40% din PIB estimat pentru anul 2022. Numărul total de beneficiari ar fi de 1,78 milioane de pensionari, arată un comunicat de presă al partidului. 

Pe de altă parte, USR propune introducerea unei aşa-numite a 13-a pensie, cu valori între 800 de lei şi 250 de lei. Pensionarii cu venituri lunare de până la 1.100 de lei (inclusiv valoarea tichetelor de masă), ar urma să beneficieze de o a 13-a pensie egală cu valoarea indemnizaţiei sociale, adică 800 de lei. Valoarea celei de-a 13-a pensii ar descreşte treptat până la 250 de lei pentru cei cu venituri lunare de peste 1.600 de lei. Impactul bugetar anual al acestei măsuri ar fi de 2,48 miliarde de lei, adică 0,19% din PIB-ul estimat pentru anul 2022. Numărul total de beneficiari ar fi de 4,87 milioane de pensionari.

„Propunem aceste măsuri pentru ca, în mod cumulat, veniturile medii ale pensionarilor din România să crească peste valoarea de 1.145 lei, ceea ce ar reprezenta pragul sărăciei. Practic, prin această măsură 1,9 milioane de pensionari s-ar ridica deasupra pragului sărăciei, în timp ce măsurile propuse recent în spaţiul public de noul guvern PSD, PNL, UDMR ar ridica peste pragul de sărăcie doar 220.000 de pensionari. De precizat că diferenţa în ceea ce priveşte cheltuielile publice ar fi dublă în varianta PSD, PNL, UDMR. Ei ar vrea să cheltuie mai mulţi bani decât rezultă din propunerea noastră, dar cu un efect de nouă ori mai mic în ceea ce priveşte numărul de pensionari care ar ajunge peste pragul sărăciei. De altfel, ţine de consecvenţa politică a PSD de a propune măsuri cu iz social-democrat, dar de a păstra o bună parte din populaţia României sub pragul de sărăcie, condiţionându-l practic politic. Lasă pensionarilor impresia că-i ajută, dar nu o fac până la capăt. Aceasta este diferenţa esenţială între politicile publice pe care le promovează cei de la PSD şi, iată, mai nou, şi cei de la PNL, în comparaţie cu ce propunem noi”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler, vicelider al grupului USR din Camera Deputaţilor şi membru în Comisia pentru muncă, potrivit sursei citate.

Măsurile propuse de USR duc, practic, la majorarea pensiilor mici şi temporizează creşterea pensiilor mari. Spre deosebire de ceea ce propune USR, varianta PSD-PNL-UDMR de majorare a punctului de pensie cu 10% îi avantajează în primul rând pe cei cu pensiile cele mai mari. De exemplu, un pensionar cu 1.000 de lei ar urma să primească în plus 100 de lei, în timp ce un pensionar cu 5.000 de lei ar urma să primească 500 de lei.

Important de precizat, conform sursei menţionate, măsurile propuse de USR se încadrează în plafonul de 9,4% din PIB asumat prin PNRR în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile. Mai mult, este lăsată o marjă substanţială pentru cheltuielile suplimentare care vor apărea pe măsura corectării inechităţilor existente în sistemul de pensii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.