Alte 351 de noi cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate sâmbătă, totalul fiind de 8.418. Încă zece decese provocate de coronavirus au fost anunţate sâmbătă, bilanţul ajungând la 417. Persoanele decedate au vârste între 49 şi 83 de ani şi provin din judeţele Arad, Neamţ, Mureş, Satu Mare, Constanţa şi Timiş, Sibiu, Botoşani. Un pompier în vârstă de 48 de ani din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea se află printre cele şase victime ale coronavirusului anunţate sâmbătă de autorităţi. El lucra la ISU din 2007, fiind încadrat ca şofer pe autospecialele de stingere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Un pompier în vârstă de 48 de ani din cadrul ISU Dobrogea a murit din cauza coronavirusului

UPDATE - ”Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.418 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.730 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 417 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman şi Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 351 de noi cazuri de îmbolnăvire”, anunţă autorităţile.

În Suceava sunt cele mai multe cazuri - 2019, urmată de Bucureşti cu 977 cazuri.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 248 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 19.911 de persoane. Alte 47.139 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 90.991 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 418 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.398 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 434 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.368 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.842.854 de lei.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 732 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franţa, 13 în Germania, 57 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 61 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 14 în Italia, 15 în Franţa, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia, unul în Suedia şi unul în Elveţia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia

.ŞTIREA INIŢIALĂ

Deces 412
 
Bărbat, 60 ani din judeţul Arad. 
Internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad în data de 02.04.2020. 
Rezultat pozitiv pe data de 02.04.2020; retestat pozitiv 15.04.2020. 
Decedat pe data de 17.04.2020. 
Comorbidităţi: Diabet zaharat tip II, HTA.
 
Deces 413
 
Bărbat, 57 ani din judeţul Neamţ. 
Internat în Spitalul Judeţean Piatra Neamţ în data de 07.04.2020. 
Rezultat pozitiv pe data de 10.04.2020. 
Decedat pe data de 16.04.2020.
Comorbidităţi: Diabet zaharat tip II, insuficienţă venoasă cronică, ulcer varicos gambă
 
Deces 414
 
Bărbat, 64 ani din judeţul Mureş. 
Internat în Spitalul Clinic Judeţean Mureş în data de 11.04.2020, Clinica de Pneumologie;
transfer în ATI în data de 13.04.2020. 
Rezultat pozitiv pe data de 11.04.2020. 
Decedat pe data de 17.04.2020.
Comorbidităţi: HTA, diabet zaharat tip II, boala cardiovasculara, boală renală, anemie secundară. 
 
Deces 415
 
Femeie, 76 ani din judeţul Satu Mare. 
Internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare - ATI în data de 16.04.2020.
Rezultat pozitiv pe data de 17.04.2020. 
Decedata pe data de 17.04.2020.
Comorbidităţi: Insuficienţă multiplă de organe, cardiomiopatie dilatativa, insuficienţă cardiacă clasa IV.
 
Deces 416
 
Bărbat, 48 ani din judeţul Constanţa. 
Internat în INBI Balş - ATI în data de 17.04.2020, prin transfer din Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. 
Rezultat pozitiv pe data de 13.04.2020. 
Decedat pe data de 17.04.2020.
Comorbidităţi: Obezitate. 
 
Deces 417
 
Femeie, 83 ani din judeţul Timiş. 
Internată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în data de 12.04.2020, transfer în ATI - Spitalul de Boli Infecţioase V. Babeş Timişoara în data de 13.04.2020. 
Rezultat pozitiv pe data de 12.04.2020. 
Decedata pe data de 17.04.2020.
Comorbidităţi: diabet zaharat, boală cardiovasculară, HTA.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.