Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că vremea va fi călduroasă în Bucureşti cu precădere duminică şi luni, când în cursul după-amiezelor disconfortul termic va şi accentuat şi indicele de temperatură şi umezează va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. În schimb, la munte, în regiunile nordice şi vestice, în noaptea de duminică spre luni, vor exista intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice, ploi torenţiale şi grindină, mai arată ANM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE ANM precizează că în noapte a de duminică spre luni va fi instabilitate atmosferică accentuată la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale, pe urmă şi în restul teritoriului. Astfel, vântul se va intensifica şi vor fi vijelii, ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină în aceste zone.
 
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în după-amiaza zilei de duminică (23 august) şi în noaptea de duminică spre luni (23/24 august), la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului. Se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, a transmis ANM.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ „Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând din a doua parte a zilei de luni (24 august), astfel încât va creşte probabilitatea pentru apariţia averselor ce pot avea caracter torenţial, descărcărior electrice şi intensificărilor de vânt posibil cu aspect de vijelie, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 15...20 l/mp”, arată un comunicat de presă al ANM. 
 
Temperatura maximă va fi de 34...36 de grade, uşor mai scăzută marţi, iar cea minimă se va situa între 17 şi 20 de grade, mai indică sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.